joi, 20 ianuarie 2011

Stimularea lactatiei: produse si sfaturi de la cineva care le-a incercat pe toate

Dorinta mea de a alapta exclusiv la san a fost foarte mare, dar si problemele pe masura. Voi incepe prin a spune ca la o femeie sanatoasa nu prea exista probleme legate de cantitatea de lapte, ci mai mult legate de ideea ca nu e lapte, ca nu se satura copilul. Sfaturile binevoitare ale rudelor ajuta de obicei la crearea acestei opinii eronate. Cazul meu este unul aparte intru-cat eu am niste probleme hormonale confirmate, dar si asa am reusit.

Ce a contat cel mai mult:
- stimularea lactatiei, adica bebe pus la san cand si cat cere pentru a functiona regula cererii si ofertei, eu o puneam la san si din ora in ora daca cerea;
- hraniti-va bine, pentru a avea lapte trebuie mancat consistent, mai mult decat avea inainte corpul nevoie, asta am inteles-o cam greu din lipsa de timp si de teama de ingrasare, dar pana sa inteleg asta nu a mers nimic altceva;
- beti 3 litri de apa: 2 pentru voi si 1 pentru laptic;
- somn : cat se poate, la mine nu s-a putut asta :)
- nu va mai ganditi ca nu aveti lapte sau ca bebe plange de foame, copiii au ritmuri diferite de somn- veghe si ideea ca trebuie doar sa doarma si sa manance e gresita: Maya doarme minimul necesar, in rest e activa si asa a fost de la inceput.

Daca urmati acesti pasi si totusi problema este reala si persista puteti folosi produse de stimulare a lactatiei. Nu toate functioneaza, eu am incercat muuulte.

Ceaiuri de stimulare a lactatiei: am folosit Hipp, Bebicina, Fares, chimen si anason. Am fost cea mai multumita de Fares, dar trebuie baut constant cam 2 litri pe zi.

Alte produse realizate tot din plante, fara efecte secundare sau alte restrictii pe care le-am incercat sunt: Galactogil, Galafor, More Milk Plus si Goat's Rue de la Motherlove.

Galactogilul a avut efect cateva zile dupa ce am inceput sa il folosesc, sani plini, fericire... Dar dupa o utilizare constanta, dupa o saptamana corpul meu parca s-a obisnuit cu el si efectul a fost nul. Deci am renuntat.



Galaforul - am observat intr-adevar o usoara crestere a cantitatii de lapte, dar prea putin pentru a da doar san Mayei.



More Milk Plus - se comanda doar de pe net, nu este in farmacii, este o formula brevetata din America si il recomand cu adevarat. Eu l-am combinat cu Goat's Rue - planta recomandata in cazurile in care sanii nu ia destul in volum in sarcina sau pentru femeile cu anumite dereglari hormonale printre care si PCOS. Rezultatele au fost cum nici nu mai speram: am introdus completarea la 4 saptamani la sfatul doctoritei pentru ca Maya nu lua bine in greutate. Stiam deja atunci ca nu am suficient lapte si tot incercam diverse produse. La o luna si jumatate am descoperit citind pe siteuri din America si am inceput sa iau aceste pastile, atunci Maya papa cam jumatate san, jumatate formula. Pana la 2 luni a renuntat complet ea singura la biberon si i-a fost suficent sanul. Le iau in continuare, avem 4 luni si Maya papa in continuare doar san.



Concluzia mea este urmatoarea: indiferent de ce produse raspund nevoilor corpului vostru, cea mai importanta este dorinta de a alapta si insistenta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu