vineri, 10 septembrie 2010

Mama fashionista ... sau baby shoppingul extrem

Stiti sentimenul acela de vinovatie dulce-amara care isi face aparitia in momente ca atunci cand imbatata de perspectivele nemarginitelor outfituri presupuse de perechea de pantofi pe care o tineti strans in punga de carton eleganta si lucioasa, iesiti din magazinul imbietor cu o gaura in buget mai mare decat groapa Marianelor? Ei bine, sentimentul acela ce ne face sa ne simtim putin egoiste ne impiedica de multe ori sa ne aducem cardul pe zero evitand astfel revolte si discutii familiale demne de cartea recordurilor.

Dar ce te faci atunci cand insarcinata fiind observi ca nemaifacand cumparaturile strict pentru propria-ti persoana, ci pentru copilul tau- comoara nationala, acest sentiment se evapora ca ceata deasupra unei campii primavaratice? Va pot raspunde eu: faci multe, multe, prea multe cumparaturi. Pentru ca, nu-i asa, chiar si abia nascut nu stii niciodata in fata caror personaltati va trebui sa-ti prezinti copilul si dintr-o data nu stii cu ce sa-l imbraci? Sau poate te gandesti ca intr-o luna poate imbraca mai mult de 20 de costume de plimbare cu succes?

Intradevar exagerez putin din motive poetice, insa cu siguranta tentatiile pe aceasta nisa a pietei - haine pentru bebelusi - sunt extrem de multe si bine gandite pentru a le baga adanc mana in buzunar parintilor si este bine ca inca de la inceput sa aveti niste cunostinte de baza in domeniu altfel riscati sa ramaneti cu hainute scumpe si frumoase pentru bebe in care nu il veti putea imbraca in veci.

1. Inca de la inceput trebuie sa stiti ca bebelusul mic va purta hainuta cumparata maxim 2 sau 3 luni si ca veti ramane cu hainute imbracate doar de 2 ori deci analizati bine inainte de a face achizitii la preturi foarte ridicate in functie de bugetul propriu.

2. Mai mult decat culori, design si eticheta, cel mai important este materialul hainutelor. Acesta trebuie sa fie 100% natural pentru a-i permite copilului sa isi regleze temperatura, el neavand capacitatea noastra de a o face, acest aspect fiind considerat unul primordial avand in vedere ca supraincalzirea este cauza numarul 1 a Sindromului Mortii Subite la Sugari. De asemenea se evita astfel alergiile iar problema "tinutului de cald" se rezolva repede prin suprapuneri de tesaturi naturale.

3. Pielea bebelusilor este foarte sensibila astfel ca inainte de a cumpara verificati cusaturile de pe dosul obiectelor de vestimentatie ce intra in contact direct cu pielea, daca sunt prea proeminente sau in zone in care bebelusul isi lasa greutatea in pozitia de somn, mai bine renuntati. Nici noua nu ne sunt foarte placute in contact cu pielea, nu?

4. Mare atentie la marimea hainutelor! In general veti observa ca pana la 6 luni acestea sunt impartite astfel 0 luni (new baby), 1-3 luni, 3-6 luni, dar in functie de firma in acelasi segment de varsta diferentele sunt ca de la cer la pamant. De exemplu un costum de 0 luni de la Z sau Zara este de 2 ori mai mic decat echivalentul de la Mothercare sau Next. Si va spun sincer ca am suprapus un body Zara 3-6 luni unuia new baby de la Mothercare si acesta din urma era mai mare. Nu cumparati cea mai mica marime daca observati ca firma respectiva are marimile mici comparativ cu altele, chiar vanzatoarele mi-au spus ca multe mame au venit sa schimbe produsele pentru ca bebelusii erau mai mari la nastere de 50cm ( sablonul pentru acea marime 0). Si in general nu cumparati multe hainute marimea 0 luni, chiar daca sunt asa dragute , copii cresc foarte repede in primele luni si va veti bucura o perioada mai lunga de timp de ele daca alegeti marimi mai mari.

In dulapiorul nostru (o parte in poza de mai jos) s-au strans haine de pe la toate firmele: Mothercare, Z, Zara, GAP, Premaman, Debenhams, Next, Pixel, Obaibi, dar si de la Piciul si din Cora. Din experienta va pot spune acum ca am cumparat haine frumoase din material de calitate de la firme scumpe si haine de doua ori mai ieftine, la fel de frumoase si de calitate de la firme mai ieftine. Deci inainte de a cumpara inspectati putin piata sa vedeti unde anume sunt implinite toate conditiile.

joi, 9 septembrie 2010

Spre sfarsit de sarcina: vergeturile, problem solved?

Am promis intr-un articol de la inceputurile calatoriei in burtica sa revin la acest subiect atunci cand voi avea mai multe de spus in acest domeniu. Avand in vedere ca ne apropiem vertiginos de finish line si implinim 39 de saptamani cred ca am acum experienta necesara unei astfel de "sustineri academice" :).

Bineinteles ca sunt anumiti factori de care nu putem scapa usor: elasticitatea pielii, varsta si elementele ereditare fiind demne de amintit, insa credeti-ma pana si pe acestea le putem invinge printr-un ritual de ingrijire adecvat. Si acest aspect l-am testat.
Probabil ca va intrebati daca am sau nu vergeturi. Voi spune asta in final dupa ce voi enumera intai ceea ce eu consider ca a fost primordial in evitarea acestora.

1. Primul aspect si cel mai important: folositi crema hidratanta de cel putin 3 ori pe saptamana pe tot corpul inainte de a ramane insarcinata, inainte si de a va gandi la un copil. Nu conteaza prea mult tipul cremei, ci faptul ca uneori folosirea cremelor din momentul confirmarii sarcini este deja prea tarzie, pielea neputand ajunge la un nivel de hidratare corespunzator si deci avand din start probleme cu elasticitatea.

2. Odata ce sunteti insarcinata alegeti produse naturale sau produse specifice acestei perioade si incercati pe cat posibil sa le folositi zilnic. Nu cheltuiti foarte multi bani pentru ca nu are rost. Produsele specifice antivergeturi folosite pentru a preveni NU au un efect mai bun decat produsele puternic hidratante naturale.

3. Daca observati ca apar liniutele rosii intr-o anumita zona folositi cremele minim de doua ori pe zi in special in acea zona si cea inconjuratoare. Puteti sa va asteptati ca in acea zona sa apara si alte vergeturi, dar daca veti folosi intens tratamente si creme hidratante acestea nu se vor adanci si dupa nastere nu vor mai fi vizibile.

In ceea ce priveste produsele folosite pot sa spun ca am ceva experienta in domeniu. Am folosit creme tratament impotriva vergeturilor permise in sarcina : Mustela, Lierac, Chicco, dar si produse naturale: ulei de argan, unt de shea, ulei de migdale dulci si ulei de avocado si un produs 100% natural de care sunt foarte multumita "Mom and baby balm" de la L'Occitane.
Vi se va parea poate ciudat, dar inca din primele luni de sarcina am inceput sa ma simt vinovata atunci cand foloseam cremele din farmacie pe burtica asa ca am ajuns la un compromis: le-am folosit pe acestea pe fese si solduri, iar pe burtica si sani crema L'occitane si uleiul de argan in principal, alternate cu celelalte optiuni naturale. Pentru o piele foarte, foarte intinsa si agresata care se simte similar pielii arse aceste solutii considerate alteori prea unsuroase sunt adevarate balsamuri. Si de aici diferenta: pielea de pe burtica este perfect hidratata, fara mancarimi, roseli si fara nici o vergetura, in schimb in zona feselor au aparut in luna a sasea de sarcina mici liniute rosii care puse sub tratament intens de cremuire dimineata la pranz si seara cu creme tratament si uleiuri hidratante s-au atenuat vizibil ajungand abea observabile .



Concluzia mea: pentru prevenirea vergeturilor alternativele naturale foarte puternic hidratante sunt mai mult decat suficiente, cremele tratament neavand rezultate mai bune, insa daca aveti deja aparute vergeturi acestea sunt insuficiente. Trebuie mentionat si faptul ca zona cu pricina a fost una destul de ignorata in privinta cremuirii inaintea sarcinii si deci cu siguranta si de aici i se trage.