miercuri, 4 august 2010

Pe incercate: crema contur ochi Messager Eclat Jeunesse - Galenic

Desi nu ar trebui sa am inca probleme de acest gen, iata ca ma confrunt cu primele riduri fine in jurul ochilor. De ce.. o stiu prea bine – ochelarii de soare tinuti mai mult pe cap decat pe nas si un tic de a miji putin ochii de fiecare data cand ma concentrez. Rezultatul: o sesiune de cosmetics shopping la standul de dermato-cosmetice in scopul aflarii cremei perfecte contur care sa hidrateze puternic, dar sa aibe si un usor efect antirid.

Mi-a atras repede atentia crema pentru zona ochilor Messager Eclat Jeunesse de la Galenic fiind demult hotarata sa incerc si aceasta gama. Promite sa hidrateze si sa estompeze ridurile fine redand in acelasi timp o stralucire sanatoasa pielii. Am hotarat sa o incerc.

Parerea mea dupa utilizare: pielea arata intr-adevar mai sanatoasa, mai stralucitoare si ridurile fine sunt putin estompate (nu va asteptati sa fie sterse cu buretele). Ca puncte negative: fiind de fapt un gel patrunde mai greu in piele si un timp ofera senzatia de pelicula fina in acea zona, in plus daca intra in ochi produce discomfort.

Concluzia mea: imi place si consider ca da cele mai bune rezultate dintre cele incercate pana acum: Avene, La Roche Posay, Vichy, L’Occitane.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu